MedicinaSportiva.Ro - Portal Romanesc de Medicina Sportiva
Newsletter Medicina Sportiva
*

Centrul de recuperare medicala Recumed



PanSportMedical.Ro
Acest website utilizeaza cookies! Despre confidentialitate! Close(auto)english 

 PanSportMedical
WebSite Romanesc de Medicina Sportiva
website medical * medicina sportiva * traumatologie - recuperare sportiva * nutritie * articole * informatii



  Home

 Medicina Sportiva
 Traumatologie Sportiva
 Recuperare Medicala & Sportiva
 Dezvoltare Fizica
 Nutritie
 Sportul pentru toti
 Sistemul sanitar
 Link to PanSportMedical.Ro
 WebSite Map

 Forum  Medicina Sportiva:
www.medicinasportiva.ro


*
 
Servicii
Contact
Despre Noi
 








Articol de specialitate

Recuperare Medicala & SportivaARTROZAPrincipii de tratament in ARTROZA



TRATAMENTUL ARTROZEI

 
A . MĂSURI CU CARACTER GENERAL:

Măsurile cu caracter general îndeplinesc o funcţie importantă, de îmbunătăţire a fondului pe care se instalează şi evoluează maladia artrozică şi care poate concura uneori în măsură decisivă la controlul terapeutic al procesului morbid.

1 . Încurajarea pacientului

Vor fi disipate confuziile privind diferenţa între artroze şi artrite precum şi cele referitoare la prognosticul artrozei, încurajând pacientul să privească boala sa într-o lumina optimistă, în corelaţie cu caracterul benign al prognosticului în marea majoritate a cazurilor şi cu posibilităţile notabile de intervenţie terapeutică (farmacologică, fizioterapică şi ortopedico-chirurgicală).

2 . Repausul articular

Foarte frecvent apariţia simptomelor la nivelul unei articulaţii artrozice este consecinţa unei creşteri neobişnuite a solicitărilor ca urmare a modificărilor obiceiurilor de viaţă, începerea unei noi activităţi lucrative sau sportive. În multe cazuri o perioadă adecvată de repaus al articulaţiei ar fi suficient pentru obţinerea „liniştii simptomatice”.

Repausul constituie întotdeauna un ajutor cert care favorizează remisiunea simptomelor artrozice. În formele mai tenace este oportună intercalarea perioadelor adecvate de repaus funcţional cu perioade de activitate ale articulaţiei afectate (pe parcursul fiecărei zile).

3 . Măsuri igienice şi dietetice în coxartroză şi gonartroză

a . Norme de viaţă

Nu puţine forme de artroză sunt exacerbate sau sunt consecinţa activităţilor fizice excesive sau inadecvate. Artroza articulaţiilor portante (şold, genunchi) este adesea corelată cu munca deosebit de obositoare sau prelungită în ortostatism şi chiar cu activităţi normale ce implică microtraumatisme repetate. Recomandări :

  • redimensionarea duratei activităţilor solicitante ( ridicarea greutăţilor, ortostaţiunea şi mersul prelungit, parcurgerea suprafeţelor accidentate);
  • adoptarea unor posturi mai puţin nocive;
  • protejarea mai bună a articulaţiei expuse prin:
    • folosirea unor echipamente de protecţie;
    • utilizarea încălţămintei convenabile.

b . Controlul greutăţii corporale

Obezitatea reprezintă un factor agravant al multor forme artrozice, în special ale articulaţiilor portante. Nu are sens începerea tratamentului unei coxartroze sau gonartroze fără a considera concomitent eliminarea surplusului ponderal. Chiar la subiecţii cu minim surplus ponderal, reducerea greutăţii corporale poate favoriza funcţionalitatea unei articulaţii portante. Subiectul trebuie puternic motivat pentru a putea suporta dificultăţile (în mare parte psihologice) conexe restricţiei alimentare.

În cazul pacienţilor vârstnici sau cu activitate fizică mult limitată, reducerea greutăţii corporale reprezintă uneori unica intervenţie posibilă pentru reducerea lucrului mecanic al articulaţiei.

Controlul greutăţii corporale îndeplineşte un rol esenţial şi pentru pregătirea în vederea unei eventuale intervenţii chirurgicale şi a fazei postoperatorii succesive, în scopul obţinerii celor mai bune condiţii de funcţionalitate ale articulaţiei afectate.

c . Măsuri dietetice

Este indispensabilă evitarea erorilor nutriţionale în sensul fie al unui exces alimentar (responsabil de obezitate), fie a unei carenţe de cauză restrictivă care ar putea favoriza condiţiile agravante pentru procesul artrozic ca osteoporoza sau osteomalacia.

Din acest motiv, ţinând cont de vârstă, de conformaţia fizică şi de eventuala patologie asociată (diabet, insuficienţă renală, osteoporoză etc.) trebuie indicată dieta cea mai adecvată în scopul reducerii panicului adipos fără a compromite eficienţa musculaturii sau statusul calcificării osoase.

4 . Corectarea eventualelor dismetabolisme

În cazul existenţei unei tulburari metabolice se vor lua în considerare măsuri adecvate de natură dietetică şi/sau farmacologică necesare corectării acesteia.

5 . Corectarea eventualelor tulburări vasculare

Presupune identificarea precoce şi tratamentul adecvat al tulburărilor circulaţiei venoase ale membrelor inferioare (sindromul de insuficienţă venoasă) care se asociază cu mare frecvenţă artrozei genunchiului. Măsuri adjuvante utile sunt reprezentate de:

  • repausul cu posturare antideclivă a membrelor inferioare;
  • exerciţii de contracţie a musculaturii gambei;
  • utilizarea ciorapului elastic.

6 . Corectarea eventualelor tulburări endocrine

În afara cazurilor de discrinii indiscutabile ca acromegalia sau hipotiroidismul care necesită tratament specializat, poate fi luată în considerare oportunitatea unui tratament cu estrogeni, de exemplu în cazul aşa-zisei „artroze de menopauză”.


octombrie 2007

cititi si....
Tratamentul ARTROZEI -  MĂSURI CU CARACTER PARTICULAR
 
Materialul publicat se incadreaza in standardele medicale acceptate la momentul publicarii dar medicina este o stiinta in permanenta schimbare si de aceea autorul nu poate garanta ca informatia este completa, actuala sau ca nu contine erori;
materialul nu constituie si nu substituie consultatia medicala, de aceea folositi acest material doar pentru informare si nu pentru autodiagnosticare sau autotratament - in cazul in care aveti suspiciuni in ceea ce priverste starea Dvs. de sanatate - adresati-va medicului de specialitate.
Materialul este destinat in special specialistilor in domeniul medical/sportiv si poate suferi modificari ulterioare.

top








Bibliografie
Parteneri media
Statistici website
...Cum sa?...
Termeni si Conditii

PanSportMedical.Ro
Copyright©PanSportMedical
Marca inregistrata.
Toate drepturile rezervate.
Aceso Suport - Web suport

Google
www www.pansportmedical.ro


 Best view: Firefox / Mozilla / Seamonkey / IE7+ / Opera / Safari;
Web suport: Aceso Suport
GSiteCrawler: Donate and keep the GSiteCrawler free!