Despre avizul de tip APT-INAPT

  Avizul medico-sportiv de tipul apt-inapt nu mai corespunde nici cunostintelor medicale si nici situatiei situatiei legislative actuale (aspectul medico-legal).

   Sa poti afirma despre cineva ca este bolnav este relativ simplu - nu iti trebuie decat sa mentionezi prezenta durerii sau imposibilitatea de a efectua o anumita actiune considerata normala - apoi intervine precizarea diagnosticului.

   Din punct de vedere medical sa poti afirma despre o persoana ca “este sanatoasa” si “apta” pentru a face un anumit lucru este extrem de dificil si ar implica efectuarea tuturor investigatiilor medicale cunoscute (“medicina bazata pe dovezi”) - lucru imposibil de efectuat in practica; in plus aceste investigatii pot arata doar starea prezenta, predictia pe termen mediu si lung fiind exclusiv rezultatul unui rationament medical asociat cunostintelor si experientei medicale.

  Despre care “apt” discutam? Despre faptul ca sportivul nu prezinta nici un risc imediat? Dar cu riscurile potentiale pe termen mediu sau lung ce facem? Ele exista si au o oarecare probabilitate dar nu certitudine. nu aduce nici o lamurire in ceea ce priveste riscul pentru sanatate pe termen scurt, mediu sau lung - si nici nu putea, deoarece nu a fost structurat astfel.

  Din puct de vedere medico-legal situatia este (in opinia mea) si mai proasta - pentru ca un sportiv poate spune: eu declar ca nu m-a durut niciodata si nu ma doare nimic, medicul chiar daca “vede” un risc potential - nu il poate obiectiva, sunt declarat “apt”, intru in competitie iar daca nu castig nu este nimic, dau in judecata pe toata lumea (pe motiv ca mi-a fost afectata sanatatea pe termen mediu si lung), si tot obtin despagubiri de la cineva.

  O alta varianta neprevazuta de lege este urmatoarea: sa presupunem ca un sportiv prezinta o afectiune medicala care ii contraindica sportul (temporar sau definitiv); sportivul isi cunoaste afectiunea, cunoaste riscurile la care se supune, doreste sa si le asume dar nu poate pentru ca nu are avizul “apt” - deci ce face? Incearca sa pacaleasca sistemul - si implicit pe medicul care efectueaza avizarea!

  In opinia mea - si avand in vedere Drepturile Omului - fiecare persoana este libera sa isi asume riscurile pentru actiunile sale.

  Statul Roman trebuie sa se asigure ca fiecare sportiv este examinat medical, isi cunoaste starea de sanatate si riscurile medicale la care se supune, optiunea finala revenind sportivului in cauza si nu unui examinator sau unei institutii.

Toate aceste probleme pot si trebuie solutionate in interesul sanatatii sportivilor.

O posibila varianta de solutionare ar fi urmatoarea:

- avizul medical este obligatoriu (sportivul trebuie sa-si cunoasca starea de sanatate) dar se “separa” dreptul de joc de tipul avizului medical (deci modul in care decide cum sa foloseasca aceasta “cunoastere” este o problema personala), adica sportivul poate intra in teren chiar cu un aviz nefavorabil;

Art.22.
(1) Indicatiile cuprinse in avizul medico-sportiv reprezintă recomandări medicale atat pentru sportivi, cat şi pentru antrenorii şi medicii care coordoneaza procesul de pregătire al sportivilor.
(2) Lipsa examenului medico-sportiv initial/periodic atrage interdictia de a participa la antrenamente şi competitii;
(3) Participarea la antrenamente şi competitii nu este conditionată de tipul avizului medico-sportiv (favorabil sau nefavorabil);
(4) In cazul avizelor de tip D şi E, care semnifică absenta acordului medical, participarea la antrenamente şi competitii se poate face pe riscul propriu al sportivului.

- avizul medico-sportiv va fi de mai multe tipuri: A, B, C... care sa cuprinda pe langa riscul pe termen scurt si riscurile pe termen mediu si lung - o posibilitate este prezentata in varianta personala de proiect:

Ordinul Ministrului Tineretului si Sportului si al Ministrului Sanatatii si Familiei nr. 1.058/404 din 2003 - trebuie REVOCAT odata cu aparitia legii in discutie, deoarece:

- nu mai corespunde necesitatilor actuale, din foarte multe puncte de vedere:

- stabileste niste contraindicatii, care conform cunostintelor actuale sunt sau pot deveni surse de “discutii” - de exemplu diabetul zaharat - prin aparitia pompelor de insulina - sportul de performanta poate fi permis, dar afectiunea este trecuta la contraindicatii absolute... lista contraindicatiilor trebuie stabilita anual de catre Institutul National de Medicina Sportiva si nu prin ordin/lege - pentru ca astfel se ajunge la un anumit interval de timp in situatia de mai sus;

- stabileste o trusa medicala - care in opinia mea este de asemenea “depasita” si va fi depasita odata cu acumularea de noi mijloace terapeutice - continutul trusei medicale trebuie actualizat anual de catre Institutul National de Medicina Sportiva similar contraindicatiilor;

- stabileste categorii de sporturi cu risc traumatic pentru care este necesar control neurologic, dar precizarile ambigue au creat si vor creea nemultumiri - exemplu - chiar modul in care este facuta precizarea “examen neuropsihiatric” - inseamna examen neurologic si psihiatric, dar ce legatura (directa) are psihiatria cu riscul traumatologic asta doar autorul ordinului poate preciza; sau se poate ca autorul nu stia ca nu mai exista de ceva vreme specialitate de neuropsihiatrie pentru adulti!

- contine si puncte “hilare” (in opinia mea) - este singurul act / ordin / document legal... care contine precizari despre modul cum trebuie efectuata si interpretata o proba functionala (proba Ruffier); consider ca asemenea “dispozitii legale” trebuie evitate pe viitor penru a nu cadea in absurd - oricine este interesat, deschide o carte de specialitate si citeste despre o anumita proba iar nu Monitorul Oficial...

- este structurat pe principiul apt-inapt care in opinia mea trebuie sa treaca in istorie...

- lista poate continua dar nu este cazul.