- esential -

  Sindromul de instabilitate vertebrala este concept controversat si de aceea exista mai multe definitii, dintre care am selectat doar una:
Raspuns anormal al segmentelor spinale la solicitari mecanice ("incarcare") caracterizat prim mobilitate anormala (crescuta) [American Academy of Orthopaedic Surgeons]
Segmentul spinal (unitatea de "miscare") este constituit din doua vertebre adiacente, discul intervertebral, ligamente, articulatiile apofizare si musculatura.
Mobilitatea anormala (instabilitatea) variaza (ca ordin de marime) de la milimetri la cativa centimetri.

Instabilitatea vertebrala poate fi:
- primara - fara o cauza evidenta;
- secundara - dupa: afectiuni degenerative, postchirurgical (operatii de hernie de disc etc.) , traumatisme spinale, tulburari de dezvoltare (de exemplu scolioza), infectii, tumorala (primara sau metastaza)

Incidenta:
- afecteaza mai frecvent populatia de sex masculin si varsta medie;
- este o cauza relativ frecventa de durere lombo-sacrata (lombosacralgie ... low back pain);
- reprezinta o cauza primara a degenescentei discale, "instabilitatea vertebrala este "un semn incipient de degenerescenta discala";
- frecventa cea mai mare la nivelul segmentelor L4-L5 si mai putin L5-S, iar directia cea mai frecventa de mobilizare este cea antero-posterioara.

Clinic (elementele clinice nu sunt suficient de bine definite si nici corelate cu semnele radiologice):
Simptome:
- low back pain - durerea lombo-sacrata sau lombosacralgia;
- episoade recurente de durere vertebrala;
- durerea de tip "atac" la "redresarea" din pozitia de flexie sau la anumite mobilizari; ce implica torsiunea;
Examenul clinic si somatoscopic nu este concludent (desi in opinia mea, anumite aspecte corelate cu lombosacralgia recurenta, pot atrage atentia examinatorului).

Evaluarea imagistica a instabilitatii vertebrale:
Radiografia ( nu exista totusi metode standardizate de evaluare):

Radiografia in pozitie neutra poate evidentia:
- pensari moderate ale spatiului intervertebral, osteoscleroza, osteofitoza;
- osteofitul "de tractiune" orizontal, localizat la 2-3 mm de platoul vertebral;
- prezenta unor colectii localizate de gaz la nivelul discurilor (consecinta a fenomenului de vaccum).

Radiografia functionala - radiografia in flexie si extensie (decubit lateral) este cea mai utilizata pentru diagnosticul instabilitatii vertebrale (exista si varianta radiografiei in tractiune si compresiune)  - poate evidentia:
- translatii vertebrale anterioare sau posterioare;
- exacerbarea unghiului de rotatie (angulare sagitala),
- exacerbarea unghiului de rotatie axiala.

Computer tomograful (CT) - are o sensibilitate mai mare in a determina pensarile, osteofitele si prezenta colectiilor gazoase dar asocierea acestora cu sindromul de instabilitate vertebrala este mai greu de realizat. CT functional (descris de Graf) se face cu pelvisul fixat si cu trumchiul torsionat.

Examenul de rezonanta magnetica (RMN) - nu identifica decat leziunile morfologice si astfel selecteaza pacientii cu risc crescut de instabilitate vertebrala pentru radiologia functionala.

Instabilitatea vertebrala (lombara) este considerata doar o etapa din procesul de degenerare de la nivelul coloanei vertebrale subdivizata in 3 etape:
- faza de disfunctia - initiala, cu afectare functionala si fara afectare structurala majora;
- faza de instabilitate - intermediara - cu degenerare discala si articulara si mobilitate crescuta;
- faza de restabilizare - determinata de fibroza si osteofitoza care "blocheaza" articulatia.

Tratamentul
a/ Tratamentul conservator - recuperare fizical-kinetica, este complex si implica esential:
 - tratamentul durerii;
 - stabilizarea coloanei vertebrale prin kinetoterapie si/sau ortezare;
b/Tratamentul chirurgical (neurochirurgie si ortopedie spinala) - indicatii:
 - in cazul esecului tratamentului conservator:
 - durere recurenta 3 luni pe fondul tratamentului conservator;
 - scaderea calitatii vietii sau
 - documentare radiologica - instabilitate orizontala peste 3 mm sau de rotatie-sagitala peste 10 grd
 - in cazul asocierii fenomenelor neurologice (pe fond agravare stenoza spinala).
Tratamentul consta in - fuziune spinala (unirea celor doua vertebre cu mobilitate anormala) cu o grefa osoasa.
In cazul in care mobilitatea este extinsa la mai multe segmente indicatia operatorie este strict individualizata.
Rezultatele postoperatorii din literatura indica in 70 % din cazuri evolutie buna, 15% stationar si 15% agravarea conditiei.