Un program kinetoterapeutic trebuie întotdeauna inclus în orice schemă terapeutică a artrozei; orientarea programului se face în funcţie de stadiul clinico-anatomo-funcţional al bolii.

Mişcarea, dozată şi controlată oportun, este indispensabilă pentru menţinerea lubrefierii articulare, încetinind limitarea progresivă a amplorii mişcărilor articulare şi conservarea troficităţii musculare.

Obiectivele programului de kinetologie recuperatorie:

• scăderea durerilor;
• creşterea stabilităţii;
• creşterea mobilităţii;
• creşterea gradului de coordonare şi echilibru la mers.

Programul de kinetologie recuperatorie cuprinde:

Kinetoterapia poate fi pasivă sau activă, ajutată sau încărcată.

Contracţiile musculare pot fi izotonice sau izometrice.

Ca regulă generală, sensul mişcării va fi în sens opus tendinţei naturale a bolii de limitare a mişcărilor.

KINETOTERAPIA PASIVĂ

Se recomandă ca programul kinetic să debuteze prin mobilizarea pasivă a articulaţiei . În acest fel, kinetoterapeutul ia contact direct cu articulaţia bolnavă, intră în comunicare cu pacientul, încercând să-i câştige încrederea şi să-şi asigure o bună colaborare pe durata programului complex de recuperare.

a. Kinetoterapia pasivă în coxartroză

În coxartroză mobilizarea pasivă va insista pe mişcările de extensie, abducţie şi rotaţie internă .

Kinetoterapia pasivă în gonartroză începe cu mobilizarea rotulei (în sens longitudinal şi transversal), după care se trece la mobilizarea articulaţiei femuro-tibiale, avănd ca obiectiv principal asigurarea libertăţii de mişcare în extensie şi rotaţie, în special rotaţia internă care este aproape întotdeauna limitată.

KINETOTERAPIA ACTIVĂ

 Refacerea forţei musculare şi a echilibrului dintre muşchii agonişti şi antagonişti, în special a muşchilor stabilizatori ai ai articulaţiei trebuie începută cât mai precoce şi continuată mereu printr-un program de menţinere a tonusului şi forţei musculare. Se realizează prin exerciţii izometrice şi izodinamice contra unor rezistenţe, fiind recunoscută necesitatea de a se lucra cu rezistenţă manuală dirijată în sectorul de mobilitate indolor .

 Exerciţiile pentru refacerea forţei depind de gradul deficitului muscular: pentru forţele 0-1-2, tehnicile de facilitare reprezintă singurele modalităţi logice de lucru (contracţii repetate, inversarea lentă, inversarea lentă cu opunere, relaxarea – contracţie, izometria alternantă); reeducarea forţei musculare de la o valoare peste 3 se realizează prin tehnicile obişnuite de izometrie (exerciţiile scurte izometrice zilnice), tehnicile izokinetice, deşi de o valoare deosebită, nu sunt uzuale.

 În coxartroză se insistă asupra tonifierii muşchilor fesier mare şi mijlociu, ischiogambieri şi cvadriceps.

 În gonartroză sunt preferate contracţiile musculare izometrice şi pedalarea pe bicicleta ergonomică fără rezistenţă şi se insistă asupra tonifierii muşchilor cvadriceps, ischiogambieri şi triceps sural .

 Întrucât musculatura supusă tonifierii în coxartroză şi gonartroză este solicitată în ortostatism (musculatura antigravitaţională) prezentăm în continuare câteva exerciţii pentru exemplificare.

Exemplu de exerciţiu global pentru tonifierea musculaturii extensoare a articulaţiei coxofemurale (fesierul mare şi fibrele posterioare ale fesierului mijlociu, ischiogambierii): Pacientul în decubit dorsal la marginea mesei, cu articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul extins, piciorul flectat ; kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a treimii distale a coapsei şi pe faţa plantară; membrul inferior opus este flectat, cu piciorul pe masă sau gamba atârnă la marginea mesei; pacientul execută flexia degetelor, extensia piciorului apoi flexia genunchiului şi în sfărşit extensia articulaţiei coxofemurale în timp ce kinetoterapeutul opune rezistenţă acestor mişcări (mişcarea de extensie contrată se continuă sub planul orizontalei).

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier mare. Pacientul în decubit dorsal la marginea mesei; membrul inferior opus se sprijină cu talpa pe masă, membrul afectat are coapsa flectată la 600 (adductorii sunt scoşi din activitate), genunchiul este flectat (ischiogambierii sunt scoşi din activitate), gamba relaxată; se execută extensia articulaţiei coxofemurale, kinetoterapeutul contrând pe faţa posterioară a coapsei .

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea ischiogambierilor. Pacientul în decubit dorsal, cu articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul aproape extins (poziţia genunchiului este importantă – nu trebuie extins complet, ci atât cât intră în acţiune ischiogambierii); pacientul face extensia coapsei, kinetoterapeutul contrând la nivelul talonului.

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier mijlociu. Pacientul în decubit contralateral, cu membrul inferior opus flectat şi membrul afectat cu genunchiul flectat; pacientul execută abducţie în timp ce kinetoterapeutul opune rezistanţă pe faţa laterală a genunchiului.

Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea muşchiului cvadriceps. Pacientul în decubit dorsal, cu coapsa întinsă şi gamba în afara mesei; membrul inferior opus, flectat, se sprijină cu piciorul pe masă; kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a piciorului şi pe faţa anterioară distal pe gambă; pacientul execută extensia gambei fiind contrat de kinetoterapeut . Grupul de exerciţii selective pentru antrenarea celor 3 capete monoarticulare ale cvadricepsului au ca principiu general menţinerea articulaţiei coxofemurale flectate la 900,din această poziţie executându-se extensia genunchiului.

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului triceps sural. Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior întins şi glezna în flexie dorsală; kinetoterapeutul prinde în mână călcâiul pe faţa lui posterioară şi se opune încercărilor pacientului de a extinde piciorul. Deoarece nu există rezistenţa pe degete sau antepicior, nu va intra în activitate decât tricepsul sural .