Manifestari clinice in boala artrozica

Boala artrozică prezintă, independent de localizare, manifestări clinice relativ constante, comune multor boli reumatice dar suficiente pentru stabilirea diagnosticului.
Semnele şi simptomele suferinţei sunt de obicei localizate la una sau două articulaţii - prezenţa lor la mai mult de două articulaţii sugerează o altă suferinţă.
Subiectiv, simptomele artrozelor sunt reprezentate în principal de durere şi redoarea articulară post-imobilizare iar obiectiv, de limitarea mişcărilor articulare şi eventual semne de interesare cartilaginoasă sau sinovială.

În fazele iniţiale ale bolii artrozice este în general de intensitate redusă şi inconstantă, comportându-se ca o durere de tip mecanic adică în relaţie directă cu utilizarea articulaţiei. La început durerea poate apare doar cu ocazia eforturilor intense şi prelungite (în timp, eforturile care declanşază durerea devin din ce în ce mai mici) şi poate să se atenueze prin repausul articulaţiei.
În formele grave durerea poate fi subcontinuă sau continuă persistând chiar în timpul repausului sau pe durata nopţii.

Cum cartilajul este lipsit de terminaţii nervoase, durerea articulară din artroze are ca sediu membrana capsulo-sinovială şi osul subcondral.
Durerea nocturnă prezentă în formele grave de artroză este corelată cu o pronunţată inflamaţie sinovială sau cu modificări vasculare ale osului subcondral.

Fenomenele dureroase , ca în multe alte boli reumatice, este influenţată de numeroşi factori secundari (în principal de cei de origine climatică - frigul şi umezeala pot accentua durerea-, endocrină sau psihologică).

Este şi aceasta o caracteristică a mai multor afecţiuni reumatice dar are în general o durată mult mai scurtă ( rigiditatea matinală din artrita reumatoidă poate persista chiar ore).
După repausul nocturn sau după imobilizarea pe o anumită perioadă de timp, articulaţia interesată prezintă o incapacitate certă de reluare a mobilităţii sale obişnuite care dispare în general după câteva minute (10 – 15 minute) de exerciţiu („ încălzirea articulaţiei ”).

În articulaţiile interesate de procesul artrozic se observă o tendinţă de reducere a excursiei mişcărilor caracteristice.
Limitarea mişcărilor articulare din artroze se instalează gradat, limitarea afectează în general puţine mişcări şi numai în cazurile grave evoluează progresiv până la blocarea completă articulară.
Această limitare este în strânsă corelaţie cu un mecanism antalgic şi cu fenomenele de contractură-retractură musculară, dar şi cu alterările arhitecturii articulare şi prin structuri intraarticulare (corpi străini, meniscuri etc.) ce pot determina blocajul articular.

Procesul artrozic poate conferi articulaţiei afectate un aspect modificat în raport cu procesele distructive ale capetelor osoase. Osteofitele pot determina apariţia nodozităţilor, vizibile la inspecţie şi mult mai bine evidenţiabile prin palparea capetelor articulare. Dezaxările – la deformările capetelor articulare se pot adăuga dezaxările segmentelor scheletale; rezultă deformări caracteristice care justifică denumirea, în cazurile respective, de : „artroză deformantă”.

Zgomote articulare legate de mobilizare – degenerarea cartilajului articular poate fi relevată de apariţia cracmentelor, crepitaţiilor sau altor zgomote articulare ce se pot palpa sau auzi la mobilizarea articulaţiei.

Instabilitatea articulară – poate avea aceleaşi cauze ca şi blocajul articular dar este determinată în mod special de amiotrofie.

Semne obiective de interesare sinovială – participarea sinovialei la procesul artrozic este sugerată obiectiv de tumefacţia ţesuturilor periarticulare şi nu rareori de prezenţa unui revărsat articular (hidartroza); dacă componenta inflamatorie a artrozei este deosebit de pronunţată la nivelul articulaţiei interesate poate apare şi creşterea temperaturii locale (calor).

Teste nespecifice de inflamaţie – în majoritatea cazurilor de artroză, examenele de laborator nu arată modificări semnificative; totuşi în formele difuze sau în cele cu importantă componentă flogistică sau degenerativă, se întâlnesc destul de frecvent alterări ale testelor nespecifice inflamatorii : creşterea vitezei de sedimentare hematică, creşterea mucoproteinelor şi a alfa-2-globulinelor serice, prezenţa proteinei C reactive.