Terapia farmacologică a artrozei este o terapie „cauzală” când acţionează în sensul influenţării favorabile a procesului degenerativ al cartilajului articular şi o terapie „simptomatică” când acţionează în scopul controlării simptomelor procesului artrozic, în primă instanţă durerea şi inflamaţia.
  Tratamentul poate fi administrat pe cale sistemică (generală: orală, rectală, parenterală) sau în anumite circumstanţe poate fi indicată administrarea locală prin infiltraţie directa în articulaţia interesată sau aplicaţii locale cutanate (unguente, creme, geluri).

 Activitatea acestor compuşi se datorează în principal blocării pe care aceştia o exercită asupra sistemului enzimatic (ciclooxigenaze) a acidului arahidonic şi derivaţilor săi ai căror metaboliţi sunt implicaţi în procesul inflamator.

Principalele substanţe antiinflamatoare non-steroidiene sunt:

• acizii eterocarboxilici (acetilsalicilic, mefenamic, flufenamic), 
• derivaţii pirazolici (fenilbutazone, oxifenilbutazone), 
• indolacetici (indometacina), 
• fenilpropionici (ibuprofenul, indoprofenul, ketoprofenul), 
• fenilacetici (diclofenac),

Aceste substanţe prezintă atât o eficacitate ( antiinflamatorie) cât şi gravitatea efectelor adverse diferită (reprezentatre în principal de acuzele gastrice) .
Substanţele antiinflamatoare non-steroidiene îşi găsesc una din principalele indicaţii în tratamentul puseelor inflamatorii ale artrozei fiind preferate medicamentele cu cel mai bun raport eficacitate / tolerabilitate.
Durerea, rigiditatea şi limitarea funcţională din coxartroză şi gonartroză sunt influenţate benefic de tratamentul sistemic care poate fi ciclic sau chiar continuu.

 În general substanţele cortizonice şi ACTH nu-şi au indicaţia în tratamentul artrozelor (deşi prezintă o pronunţată acţiune antiflogistica) datorită riscului efectelor adverse (osteoporoză, hipertensiune arterială, boală ulceroasă etc.) care depăşesc net efectele benefice, cel puţin în bolile cu simptomatologie săracă.
Puţinele excepţii de la această regulă sunt puseele foarte active din artroza primară, artroza articulaţiilor mici (neportante) şi în formele inflamatorii exudative ale articulaţiilor portante mai mult ca terapie locală.
  Cortizonicele nu sunt indicate în tratamentul (pe cale sistemică) coxartrozei şi gonartrozei.

 Infiltrarea intraarticulară de produse cortizonice–retard este indicată în cazul evidentelor pusee inflamatorii numai cu condiţia să se ţină seama de următoarele aspecte:

 În coxartroză, infiltraţiile intraarticulare de substanţe cortizonice-retard care pot ameliora tranzitor formele foarte dureroase, nu sunt recomandabile deoarece accelerează procesele regresive ale cartilajului şi osului, prin urmare indicarea lor este limitată la cazuri bine selecţionate.
În gonartroză practicarea infiltraţiilor intraarticulare de substanţe cortizonice-retard are indicaţie în măsura în care se respectă cu stricteţe următoarele reguli:

 Acest tratament permite depăşirea perioadelor critice şi rămâne un remediu de urgenţă, infiltraţiile repetate în genunchi fiind compromiţătoare pentru articulaţie.

Dr Gabriel Panait

cititi si....