Gonartroza constituie una dintre cele mai frecvente şi invalidante forme de artroză, în special la sexul feminin.
  Din punct de vedere etiologic gonartroza pate fi primară sau secundară iar după compartimentul afectat poate fi: femuro-patelară, femuro-tibială sau interesând ambele compartimente ( femuro-patelo-tibial).
În artroza genunchiului este evident în mod particular că artroza este un proces - cel puţin iniţial - sectorial, putând rămâne o lungă perioadă limitat la un singur compartiment al articulaţiei genunchiului. Numai în formele avansate articulaţia poate fi interesată în totalitatea sa.
Din punct de vedere biomecanic, genunchiul are o poziţie intermediară între şold şi picior, „ca un valet între doi stăpâni” ( Dolto ), suferind permanent fenomene de torsiune (rotula pe femur se derotează intern, tuberozitatea tibială pe femur se derotează extern), integrat în lanţul de mişcare al membrului inferior şi solicitat atât în ortostatism, mers sau alte situaţii, cu rol de mobilizare dar şi de frânare controlată.
În acest context complex biomecanic se realizează progresiv suprasolicitarea articulară şi dezvoltarea artrozei. Degenerarea cartilajului articular prezintă două etape evolutive (Arlet şi Ficat) :

• un stadiu precoce (preartrozic) cu ramolisment de cartilaj;
• un stadiu tardiv (artrozic) cu interesare osteocartilaginoasă - fisurarea şi distrugerea cartilajului, osteofitoză, osteocondensare a zonei subcondrale, uneori geode.

Gonartroza primară
Cel mai frecvent gonartroza afectează ambele articulaţii (cei doi genunchi – deşi uneori cu gravitate diferită) fiind asociată frecvent cu alte localizări primare.
Are drept mecanism patogenic deperdiţia proteoglicanilor fie prin exces de degradare, fie prin deficit de sinteză. Cea mai acceptată teorie este teoria mecanică a lui Freeman: metabolismul proteoglicanilor este mai intens decât cel al fibrelor colagene, deci la oboseală (la cicluri de eforturi) se produce o degradare mai intensă a proteoglicanilor, cu deperdiţia lor. Acest fenomen se produce din a 5-a decadă de vârstă, iar terenul cu rezistenţă scăzută a cartilajului poate determina poliartroze.
Alţi factori incriminaţi în etiopatogenia gonartrozei primare sunt:

• hipotiroidismul;
• hipo-hipofizarismul;
• obezitatea;
• menopauza;
• tulburările circulatorii – foarte frecvent persoane cu boală varicoasă fac artroze de genunchi dar nu boala varicoasă declanşează artroza.

Gonartroza secundară
În minoritatea cazurilor în care afecţiunea este unilaterală este clar caracterul secundar, pe leziuni articulare preexistente (leziuni de natură traumatică, infecţioasă, reumatică) şi se datoresc creşterii presiunii pe unitatea de suprafaţă .
Cauze intra-articulare:

• traumatismele ce determină neregularităţi în articulaţie;
• microtraumatismele ce schimbă propietăţile reologice ale membranei sinoviale;
• suferinţele meniscale – când nu se mai produce extensia cu rotaţia externă terminală;
• meniscectomiile totale - în 10-15% din cazuri dau artroze întrucât în lipsa meniscurilor cresc presiunile articulare;
• meniscectomiile parţiale (menisc intern) cu genu varus dau în procent de 90% gonartroză;
• leziunile ligamentare cu instabilitatea genunchiului şi atrofia musculară consecutivă;
• condromalacia;
• condrodistrofia;
• maladia Konig (osteocondroza disecantă).

Cauze extra-articulare:
Devierile în valg sau în var ale axului femuro-tibial (la adult există o valgizare fiziologică de cca. 6o) care implică o suprasolicitare a compartimentului femuro-tibial extern sau respectiv intern, determină o mai rapidă degradare cartilaginoasă sectorială. Reducerea grosimii cartilajului articular tinde la rândul său să accentueze dezaxarea femuro-tibială; se instaurează astfel un cerc vicios responsabil de evolutivitatea procesului morbid.
Artroza femuro-rotuliană, mai mult decât artroza femuro-tibială, este considerată consecinţa unei dezaxări (dezalinieri) sau a unui dezechilibru biomecanic; această formă de gonartroză ar fi provocată fie de o malpoziţie externă a rotulei (subluxaţie sau tendinţă de subluxaţie rotuliană prin displazie femuro-rotuliană), fie de supraîncărcarea excesivă sau înclinaţia laterală fără dislocarea rotulei (sindromul de hiperpresiune externă a rotulei).
Deci, cauzele extra-articulare de artroză sunt:

• genu varum - determină creşterea presiunilor în compartimentul intern;
• genu valgum - determină creşterea presiunilor în compartimentul extern , este mai bine tolerat ;
• genu recurvatum – este bine tolerat şi nu duce la artroză;
• genu flexum - este cauză de artroză deoarece în flexie suprafaţa de contact se diminuă . Deci, mersul pe tocuri înalte (timp îndelungat), artritele, fracturile cu flexum secundar de genunchi pot duce la artroză;
• instabilităţile rotuliene - luxaţiile, subluxaţiile recidivante de rotulă, tulburările de formă patelară;
• încărcarea statică şi dinamică la distanţa; genunchiul de partea luxaţiei congenitale de şold va fi solicitat ca un genu varum iar cel contralateral ca un genu valgum; osteotomiile intertrohanteriene de medializare vor solicita genunchiul în valg;
• artrodeza coxofemurală:
  • incorect executată în abducţie va solicita genunchiul în varum, iar în adducţie - în valgum;
  • corect executată va suprasolicita genunchiul prin dispariţia rotaţiei bazinului dinapoi - înainte pe piciorul de sprijin; la fel în cazul supraponderalilor şi a celor ce stau mult în genunchi.

Toţi aceşti factori au primit denumirea de preartroze .

cititi si....